“Un altfel de jurnal” s-a mutat pe : www.lucian-simion.ro
Va astept!!!
Un altfel de jurnal…III
mai 31, 2009“Oameni buni din cap de sat,
Viatza asta-i …o poveste!”
Ajunsei din nou la “franceji”…dar de data asta undeva “mai la tara” (taranul tot la tara trage, nu?). Vorbind pe bune, locuiesc in Pau (e ok), dar activitatea muncitoreasca o desfasuram undeva pe langa Pirinei…la tara. Sincer, astia nu au la munte marmote care sa inveleasca ciocolata in staniol, dar cu vacile stau bine. Noroc ca stau in Pau si am garantia ca nu ma va trezi nimeni la 5 ca sa mulg vaca. Ca tot pomeneam de animale, au astia niste caini de munte…ai zice ca s-au imperechiat cu taurii…imensi.
N-o sa va plisctisesc cu detalii tehnico-muncitoresti; va spun ca lucrez cu doi colegi francezi (coleg + colega) si atat. Cu munca stam bine, bagam precum MIG-urile…de la 4 dimineata pana la 8 seara. “Aricii” de la sonda sunt fericiti….ce le pasa?…baga in 2 schimburi, noi nu prea putem pleca de la fata locului pentru ca se opresc ei din lucru pe motiv ca nu mai stiu ce sa faca. Prin “arici” a se intelege “orice persoana pentru care nu am simpatii/antipatii si al carei nume nu il stiu”.
Ce este foarte enervant aici este faptul ca ploua…si ploua des…al naibii de des…cred ca aici s-a inventat ploaia (sau daca nu, cel putin au contract pe viata cu ea).
Pau este un oras linistit, situat aproape de muntii Pirinei. Oamenii sunt cam sobrii si traiesc cam in intuneric cu obloanele trase. In cursul saptamanii poate parea deprimant, dar, din fericire, eu am nimerit in plina sarbatoare si Pau este complet schimbat. Ocazia? FIA World Touring Car Championship.
Colegii imi fac orice hatar, deci nu am de ce ma plange (daca ar mai taia din programul de munca nu ar fir au, dar nu sta-n puterea lor).Pacat ca nu a venit si colegul din scotia…eu inca nu l-am cunoscut, dar am auzit ca e mare figura…se leaga belelele de el ca scaiul de par. Din ce am auzit de pe la colegi, a facut mare show ultima data cand a trecut prin Franta. S-a gandit el sa incerce sa vorbeasca si in frantuzeste, dar nu prea stia nici macar un cuvan. Colegii francezi l-au invatat sa spune “merci beaucoup”(…se pronunta “mersi bocu”…si cred ca mai toti stiti ca inseamna “multumesc mult”). Ei bine, Richie al meu nu a prea nimerit-o cu pronuntia. De cate ori facea cumparaturile in market ii spunea fetei de la casa “mersi bochiu” (care s-ar scrie “merci beau cul” si cam inseamna “multumesc, frumos cur!” )…va place baiatul, nu? Sa va mai spun una-doua despre el sau va plictisesc?
Ei bine, cam in aceeasi perioada era ziua de nastere a mamei scotianului si ce s-a gandit el? Ca ar fi frumos sa-I trimita o felicitare sau o vedere din Pau. Zis si facut. Facut si nu prea reusit. Dupa ce a scris urarea pe vedere a inceput sa caute cu ochii o cutie postala…si a gasit…o cutie, dar nu prea postala. Prea distrat fiind, cu ochii dupa gagicile din parc (pot confirma ca-s fete faine in Pau) nu prea a citit ce scrie pe cutie…i-a fost sufficient sa constate ca arata ca una postala. Nu a durat un minut pana a aflat ca atocmai a lansat vederea in cutia in care plimbaretii din parc arunca pungutele cu “caca de caine”. A reusit s-o scoata, dar era cam lipicioasa si a ajuns el la concluzia ca ar fi mai indicat s-o sune pe maica-sa si gata.
Tot omu’ despre care va mint a patit si una mai rusinoasa. Ca sa fiu sincer am fost si eu pe aproape de a pati acelasi lucru. Fata-n fata cu cinematograful este o cofetarie draguta. Ceea ce nu este foarte dragut acolo este faptul ca toaleta e foarte inghesuita, iar holul care face legatura intre cea a barbatilor si cea a femeilor e mai mic de juma’ de metru. Practic intri intr-o tentative de hol si vei vedea in dreapta usa pentru barbate si in stanga usa pentru femei. La intrare e cum e, la iesire e mai ciudat. De ce? Pai, pentru ca iesi din toaleta ta si, dintr-o iluzie optica inexplicabila vei apasa pe clanta care iti apare in fata in urmatorii 5o de cm. Si ia ghici ce-i acolo? Bingo!!! Toaleta sexului opus. Ar fi de mentionat ca incuietorile sunt de design, se invart, dar nu functioneaza. Ei bine, eu recunosc ca am apasat din reflex clanta din fata mea (evident crezand ca e usa de iesire), dar, din fericire, era pustiu “la femei”. As spune ca Richie nu a avut aceeasi soarta…A iesit de la “barbati”, a intrat la “femei” si… a luat Jackpot-ul…(si acum sa ma scuzati ca o sa folosesc un cuvant urat, dar parca nu ar avea acelasi farmec povestirea daca l-as schimba)…prin traducere libera, Jackpot = baba cacandu-se…Ce putea fi mai boem?
Revenind la “descalecatul” meu in Franta, ce as mai putea sa va mint? Mi se tot reaminteste ca francezi-s prosti…si asta o spune un francez. De cate ori ma simt confuz, imi spune :”Hei, oameni-s prosti, deci esti in Franta! Este usor de recunoscut.” Are o parere foarte “parfumata despre ai lui”.
Ma bucur ca am prin weekendul in Pau. Sambata a fost incantatoare…singura zi cu soare. Am avut parte de fun: curse de masini, terase, shopping, vizite etc. Cursele de masini sunt interesante si prin faptul ca mai toate echipele tehnice sunt insotite de “fete de prima mana”. Nu stiu de unde le aduc, dar bine fac.
Faleza orasului este superba, iar in zilele senine se vad foarte clar Pirineii cu varfurile lor inzapezite. Ciudat este ca , desi Pau este situate intr-o zona racoroasa, peste tot este plin de palmieri. Centrul orasului este mic dar foarte cochet, plin de fantani arteziene fanteziste.
Duminica a fost mai sobra: cer inchis, mai tarziu – ploaie. Am ales sa vedem cursa finala si apoi sa cautam un cinematograf care sa aibe si filme nedublate in franceza….si am gasit.
De luni, munca…16 ore pe zi…trezirea la 2.45…adio somn! Dar ma descurc eu. Vorba lu’ tata: “Un baiat destept doarme intr-o ora cat un prost intr-o noapte-ntreaga!”
Ca sa nu devin plictisitor, ma opresc aici si va atasez (mai jos) cateva franturi din “balariile” mai vechi pe care doar cativa dintre voi le-ati primit pe mail la vremea respective.
Indonezia, Sumatera, 2008
“Se pare ca farsele mele nu au fost lasate in Romania. Azi am cunoscut un “pretendent” care manevra camionul pe care era atasata macaraua …si avea o placere sadica sa claxoneze cand trecea careva prea aproape. Mai frate…sa ma c…c pe mine nu alta. Am incercat sa urc niste scari (si asa alucoase) cand…”tiiiiiiiiiiiiiiiii”… sa cad jos. Asa a patit si colegul, dar e bine sa nu te pui cu necunoscutii. A plecat “pretendentu’” sa se odihneasca in pauza de masa; ce-am facut eu cu seful lui de echipa? Am ridicat capota si am orientat trambitele claxonului spre scaunul lui. Nu am mai vazut asa om speriat…de cand mama m-a fatat!!! Sa sara din masina nu alta….Ca sa se razbune, dupa pauza, ce-a facut? Avea un trocarici care producea current (pe motorina)…a analizat el cum bate vantul si…daca nu m-a afumat 2 ore…Dar nu scapa…data viitoare ne-am vorbit cu seful lui sa-i agatam puntea din spate de macara si sa-l scuturam un pic…asta daca nu gasim un racord flexibil…ca sa reorientam fumul.
…………………………………………………………………….
Indonezia e considerate una dintre cele mai sarace tari…desi ,de aici, din Pekanbaru, nu pare (v-am mai spus ca-i oras petrolier). La ei magazinele obisnuite sunt ca raioanele noastre en-gros(marfa sta pe unde apuca), dar noroc ca au si mall. Casele lor sunt cel mult modeste (nu ma mir ca la un cutremur de 6 grade s-au dus pe copca 2000 de case)…din materiale foarte ieftine si nu foarte rezistente: lemn…ceva tabla…si caramida rosie. Cele din caramida rosie nu-s ca la noi…cimentul e pus cu zgarcenie…si…cred ca daca mi s-ar oferi 100.000$ as reusi sa scot mana prin zid (m-as chinui un pic…dar pt asa suma…merita). Drumurile sunt cele mai multe cu maxim 2 benzi…si traficul e relative oribil…daca nu esti un sofer bun o cam sfeclesti.
………………………………………………………………………
Cu munca, indonezienii stau foarte bine…baga ca migurile de la 12 ore in sus.Si se mai mira de ce fac hepatita; ma mir ca nu dau ortu’ direct (dar cred ca prefera sa parcurga toate stadiile). Cei din companiile multinationale castiga mai bine, restul…nu prea…chiar si-n domeniul petrolier. Dorm foarte putin…acum am inteles de ce au ochii mici…de somn. In schimb sunt foarte responsabili, politicosi, prietenosi, saritori…etc…etc (daca ar fi romanii asa …ar fi iesit deja din UE). Chiar mi-s dragi…
Ce e frumos in Indonezia e ca au si ei un simt al bashcaliei…mai ceva ca la noi. Ieri si-au propus sa bata gongu’ de mine ca am venit bronzat de pe teren…dar cu “ochelari”…asa ca am fata in 2 culori(am purtat ochelarii de soare).Ar fi batut ei gongul si mai mult, dar inca au o teama (nu neaparat datorita dimensiunilor mele: 60-90-60…ci mai ales datorita faptului ca-s european ca si managerul…o sa le ia ceva timp sa-si dea seama ca nu-s paracios).
……………………………………………………………..
Aseara, ma tot invarteam prin casa…cand, de sub canapea…iese (eu am crezut ca-i vreun porc spinos)…un ciufulici…orezar si el…produs in China. Iaca pozna ca ne inmultziram…Omul e ok…in mare, dar arata de parca ar fi dormit in panoul electric…la minim 380 de voltzi. Omul s-a prezentat…il chema cumva…am uitat… numele orezaresti le retin dintr-a doua sau a treia oara. Pe Ben nici acum nu stiu cum il cheama…Ben e nick-name. Lui Ananto…i-am zis Nanto in prima saptamana. Mai greu e cu membri echipei cu care merg pe teren…noroc ca scrie pe echipament.
Tot am impresia ca bucatareasa noastra se uita in cartile de bucate romanesti…a facut chiftele si copane cu sos…alaltaieri si ieri…alte bunatati. Imi propusesem sa nu mai bag ca spartul seara ca sa nu-mi fie rau, dar socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ. Am observat pe masa, mai intr-un coltz, caracatitza…cum sa nu mananci ? Si…am observat-o dupa ce am terminat de halit. Am crezut ca or sa ma ridice cu scripetele la etaj ca sa ajung in camera mea…”
Un altfel de jurnal – VIII
decembrie 13, 2009Salutare popor!
Doar ce a trecut pe langa mine un “nene mai cracanat” si mi-a sugerat sa incep “bla-bla-ul” cu o paranteza.
Din ce mai tin eu minte, inainte sa plec la “franceji”, Romania a reales presedintele, deci… mai traim bine inca 5 ani. Si-n Franta se traieste bine… tocmai s-a terminat greva angajatilor “Metrorex-ului frantujesc”. Din ce am inteles de la colegul meu francez, la ei grevele se solutioneaza mai pe fata ca la noi: ministrul nu se lasa prea asteptat… iese inca din prima zi la fereastra, o deschide, striga ceva in limba lor… un fel de “Fuck you all!” dupa care in stilul rafinat autohton inchide cu grija fereastra. Ce se intampla dupa? Simplu! Urmeaza avertismente: nu munciti?…bineee!…mai taiem din salariu… si lumea se intoarce la munca.
Ultima data cand am fost in Franta m-am plans managerilor de hotelul de kko pe care l-au ales. De data asta am ales noi… mai bine. E dterp ca e ieftin si aproape de locul de munca… si relativ decent… dar mai mult relativ. Cum sa va explic… nu e scarbos… nici pe departe, dar nici prea atragator.
Primul lucru pe care l-am remarcat cand am intrat in camera a fost spatiul “XXXL”… bine ca nu am decat o valiza caci altfel… pe a doua ar fi trebuit s-o las la receptie. Cand intri la toaleta trebuie sa fii foarte decis asupra activitatii pe care doresti s-o desfasori ca sa stii cu ce parte sa intri… daca ai gresit, nu ai loc sa te rasucesti. Patul e maricel, iar gaura din plapuma m-a intampinat cu politete. Cel mai illogic lucru pe care l-am remarcat este un pat de fier supraetajat care traverseaza tavanul… o fi fost camera lu’ Spiderman si nu mi-au spus. In rest…toate bune… mai putin internetul care merge ca doi raci inhamati spate in spate. La micul dejun au numai chestii dulci… m-am mai obisnuit cu ele, dar parca e prea din cale-afara.
Daca vrei sa studiezi fenomene optice, cafeaua este cel mai bun cobai… nici in laborator nu ai conditii mai bune pentru a analiza refractia luminii in lichide.
Dar sa lasam hotelul… pana la urma… exista pentru mine doar pentru dormit; grosul timpului l-am petrecut la munca. Clientul mi-a dat pe mana o echipa de cinci “bagabei” ca sa ma folosesc de ei. Pe trei dintre ei ii cunosteam din vara… personaje pitoresti. Boris, seful lor de echipa, e genul clasic de om “de treaba”; are un stil “bagabond” de a aborda problema si merge pe principiul ca un system ca sa functioneze trebuie uns des… tocmai de aceea la fiecare masa unge fiecare dumicat cu vin . Adevarul este ca se citeste pe fata-i “palida” ca este “bun consumator”. Daca ai vrea sa faci din Boris un personaj de desene animate nu trebuie sa muncesti prea mult: este sufficient “copy – paste” si-l ai pe fratele lui Mickey mouse.
Prin Paris am iesit de vreo trei ori, dar mi-a ajuns… am vazut niste preturi… Daca vrei sa vezi in vitrine in preajma sarbatorilor preturi cu doua cifre ai nevoie de un iluzionist teribil de bun. Frate, o geaca (modesta dupa gustul meu) 753 Euro??? Las-o naibii de treaba… doar pentru ca scrie… stiu eu… “Putzuki” pe ea??? Am vrut s-o inteb pe vanzatoare ce are asa de nemaipomenit de costa atat… poate se transforma in bermude la vara si nu stiu eu.
Am mai iesit o data ca sa luam cina cu un manager “mai mare peste Europa de vest”. Cina a fost cum a fost… afaceri…chestii – socoteli. Am ales la cina fructe de mare… imi plac. De data asta platoul contine si melci si scoici. Cu melcii am negociat acceptabil, dar scoicile… nu vreau sa-mi amintesc. Am luat o scoica in gura si ash fi dat orice s-o pot scuipa (m-am simtit ca-n filmele cu MR. Bean), dar se uitau toti la mine si asteptau sa le spun cum mi se pare. Va dati seama ca nu puteam sa-i rapesc colegului roman placerea de a degusta ciudatenia si am zis ca e “deosebita… nu pot sa ma pronunt pe loc”. Colegul meu nu a stat mult pe ganduri si a infulecat increzator o scoica… dupa o secunda a bulbucat ochii de puteai sa-i numeri fiecare vas sanguin din globul ocular. Ce nu stiti este ca al meu coleg are in el o diplomatie debordanta… a inghitit dumicatul si a exclamat: are un gust atat de nashpa incat consider ca “animalele” astea-s omorate degeaba! Cam are dreptate… ce sa zic… dar nu poti sa te … in gustul francezului.
Managerul meu direct (Columbian) a inceput sa inteleaga cate ceva din limba romana si a insistat sa-l invat si “bad words”. L-am prevenit ca are mult de invatat , dar partea buna este ca exista material didactic peste tot pe strazi. A fost mirat sa constate ca romanii au injuraturi demne de un capitol intreg de Cartea Recordurilor. Parea foarte incantat de ideea ca injuraturile romanesti cuprind intreg universul vietii romanesti… nu si-ar fi imaginat in veci o formula de genul: “’tu-tzi ceapa ma’tii” (e drept ca si-a exprimat vizibil nedumerirea vis-à-vis de alegere…cum sa alegi ceapa…in detrimental mamei?). La fel de tare l-a incantat faptul ca noi gasim legaturi intre chestii care (in mod normal) nu ar trebui sa aiba legatura,iar exemplele l-au extaziat: ce are calendarul ortodox de a face cu sexul si cu alte chestii diametral opuse?…nimic!…asta in viata de zi cu zi… dar in “folclorul” romanesc are!
Cam atat am avut de mintit pe moment… poate ca data viitoare voi fi mai inspirat.
…va urma!
Un altfel de jurnal – VII
septembrie 8, 2009A trecut ceva vreme de la ultima “vrajeala” postata pe blog. Asta nu pentru ca m-as fi luat dupa deviza :”Pauzele lungi si dese – cheia marilor succese!”, ci pentru simplul motiv ca nu am avut timp pentru scris… doar am fost in concediu. De fapt, stau si ma gandesc (la umbra unei cafele) ca nici acum nu mi-ar sparge capul vreo idee mai stralucita si, in consecinta, ceea ce voi scrie mai jos s-ar putea sa fie plictisitor.
Dupa cum va spuneam… am fost in concediu… lung al naibii… si benefic. In concediu m-am ocupat cu tot felul de activitati mentolate (parca se mai vede putin verde pe sub unghii; data viitoare o sa frec menta cu manusi). Cu alte cuvinte, m-am cam ghidat dupa vorba: “Munca l-a facut pe om, dar nici lenea nu a omorat pe nimeni!”. Cum era de asteptat, la un moment dat, destinul nemilos a facut ca vacanta sa se termine si sa ajung sa ma tarasc din nou la munca.
Munca… munca… cine a inventat-o a fost un mare escroc. De abia la munca te gandesti ca ar fi fost bine ca cineva sa-i fi dat peste maini Evei inainte de a musca din mar. Cred ca m-as fi acomodat acceptabil in gradina Edenului(sper ca acolo merele se culegeau singure… altfel, iar munca?!?).
Revenind cu picioarele pe pamant (in apa… in caz de vi s-a spart vreo teava in apartament), o sa incerc sa intru in sublimul subiect care lipseste cu desavarsire.
Intrebare: Cum va impacati cu colegii de munca?
A doua intrebare: Aveti colegi haiosi… de treaba?
Sa zicem ca, personal, Cel de sus m-a coafat binisor in privinta asta.
V-am obisnuit cu baliverne de prin tari straine, dar niciodata nu am povestit “de prin jurul casii”.
Romania (inca se scrie cu un singur “r”) – tara in care munca are tot felul de semnificatii si cunoaste amblele extreme: de la “Am rupt hamul” pana la “Hai la munca sa muncim… da Doamne sa nu gasim!” (dar, fie vorba intre noi, romanilor nu prea le e frica de munca pentru ca stiu sa se fereasca de ea).
Pomenisem mai sus de colegi… ei pot face munca mai placuta sau iremediabil de antipatica.
O sa incep exemplificarile cu un caz din categoria “antipatic”(este cam sever spus “antipatic”). Este vorba despre o Ea, o Ea ajunsa in Top management. Nu vreau sa fiu rau, dar stiti cum se poarta majoritatea femeilor cand sunt la conducere… Femeia asta este tanara, dar gandeste “batran”. Ca mai toate femeile, are toane… dar ce toane: este in stare sa te sune la 11 noaptea sa urle la tine (a incercat asta si cu mine si i-am cam inchis telefonul, dar cu ceilalti inca mai are tupeul), dupa care, a doua zi, iti face toate poftele (nu va ganditi la placerile carnale… cabanosi, salam etc). Colac peste pupaza, are si calitatea pe care eu o indragesc cel mai tare – zgarcenia. Ca orice indonezian sadea (ca din Indonezia se trage… dar mai nou “se trage” in Europa cu un francez… saracu’ baiat) este foarte chitroasa si iubitoare de moka. Uraste ceea ce iubesc eu - viteza. Oricum, ea traieste cu sufletul impacat convinsa ca nu a mers cu vreo masina cu viteze mai mari de 110-120 km/h. Parerea ei. Nu stiu ce a visat cand a dormit pe scaunul din dreapta al masinii mele, dar o asigur ca a visat cu 170km/h. Daca ar afla… Cu aspectul fizic sta mai bine. Arata destul de nashpa pt standardele Euro(e non-Euro, deci francesul cu care vrajeste tre’ sa deschida larg buzunarul ca s-o inmatriculeze in Romania). Dar… gata cu rautatile! Trecem la “oameni buni”(aici…am vorbit ca Banica jr.).
Dupa cum v-am obisnuit, nu voi da nume pentru a ma elibera de stresul/riscul de a supara pe careva.
M. – un neamt, un neamt atipic. Omu’ asta nu face parte din vreun department, dar ajuta pe toata lumea. E dat naibii de haios chiar si cand e nervos. Casatorit cu o romanca, M. isi da toata silinta sa vorbeasca limba mioritica (a nu se intelege “bee-hee-hee!”). Cateodata mai stam plictisiti in birou, fara chef de nimic si apare M., scoate o duma si ne readuce pe drumul cel vesel. Tipu’ vorbeste chiar bine romaneste… adica… stie cuvinte, dar cu persoana verbului si genurile nu prea le “bangheste”. De pilda, intra in birou la noi, adulmeca aerul si spune: “Miros urat!”(se vroia a fi un “Miroase urat!”). I-am raspuns ca mirosul fiecaruie este o problema intima si a ras cu pofta. Nu e suparacios si are efect linistitor cand esti suparat/nervos. Cand am primit amenda din Germania (destul de incifrata) a incercat sa ma consoleze: “Lasa Lucean… ca si eu luat amend mare la Germania. Data viitor nu mai conduce ca nebun.” E drept ca nu ma compare cu el la condos… desi am mai comis si eu chifle. Nu neg ca era sa calc doi politisti, dar nu am ajuns inca la performanta ca sa descopar de abia dimineata ca am agatat de bara din fata un semn cu “ocolire prin dreapta”.
Trecem la A. Asta-i romanas de al nostru. Desi trecut de 45 de ani, vorbeste cu tinerii de parca el ar fi cel mic. Are o familie beton… cand povesteste de ea suntem pe burta de ras. Mai ieri ne povestea de soacra-sa: “Sa vezi ce poa’ sa faca soacra-mea…i-am zis sa nu-si bage nasul sa aprinda aragazul ca am scurgeri de gaz sub masca. M-a ascultat? Noroc ca nu s-a acumulat prea mult gaz si a fost deranjul mic: doar coafura deranjata pe stanga. Am lasat-o sa-si revina, da’ la masa nu am putut sa ma abtin sa fac misto de ea. I-am spus ca data viitoare cand se mai apuca sa faca de-astea sa ia inainte un steag in mana ca sa-l fluture si s-o recunoastem cand o zbura pe langa noi spre Caciulata… la bai. Si… i-am mai spus sa ma anunte din timp ca sa shubrezesc un pic tavanu ca sa nu-i incetineasca viteza si sa ajunga doar pan’ la Amara.”
Mi se pare mie… sau… a devenit plictisitor? Hai ca va las sa sarbatoriti SF. Marie.
La multi ani, Marian! La multi ani, Maria!
Dr. Obscenu – o zi de munca a unui om calm si manierat…
iulie 28, 2009Dedicatie: …pentru toti cei care folosesc “p..a mea” in loc de semn de punctuatie…
Persoanele pudice, cu urechi sensibile si iubitoare de cuvinte frumoase nu au nici un motiv sa citeasca textul de mai jos; din contra… le recomand sa deschida un volum de Lermontov. Cine se recunoaste in text… sa nu ia ”schita” prea-n serios. Text interzis minorilor.
Dr. Obscenu
“Ora 11.30…Dr.Obscenu’ se afla in mare incurcatura. Ar fi trebuit sa fi intrat deja in sala de operatie, dar traficul din oras il tine pe loc.
- Ba muistule, trage-n pula mea de volan si baga-te pe banda ta ca-mi bag pula-n ma-ta.
- Unde sa ma bag? Nu vezi ca nu-i loc?
- In pula, daca nu te-ai bagat cand ti-am zis …acuma…sugi pula. Uite-o si pe proasta aia…face dreapata…si muistu’ ala din fata ei o lasa…Baaa!!! Proasta pula a fost la curu ma-tii!
- Vericule, da’ nu mai injura asa… suntem cu totii in aceeasi situatie, zise un sofer de pe banda alaturata.
- Tu ce pula mea vrei? Vezi-ti in pula mea de treaba ta. Te bagi in pizda ca oi fi tu mareee…
- Mai nene, dar nu te calmezi? completeaza un alt sechestrat in trafic.
- Ce pula mea mai vrei si tu? Vezi ca ma dau jos la tine si iti fut vreo doua-n bot… Sunt smecher… ce pula mea?
Dupa inca jumatate de ora de dialoguri siropoase, Dr. Obscenu ajunge in curtea spitalului… numai ca… nu prea are unde parca.
- Care pula mea a parcat pe locurile doctorilor? Tu mosule? Baaa! Te cauta moartea p-acasa si tu incurci in pula mea lumea prin oras.
- Dom’le am lasat si eu masina 2 minute ca e sor’mea bolnava.
- Mi se rupe mie pula… de asta nu-mi mai cresc mie floci la pula… cu ce pula mea-s eu vinovat ca vreti sa traiti cat dinozaurii… Ia sa mai si muriti in pula mea…
- Dom’le … te rog sa te controlezi…te dau in judecata…
- Ia auzi pula mea cum canta melodii de neuitat… Poate te gaseste-n pula mea moartea pana atunci si nu mai apuci. Hai… ia sugi tu pula si cara-te de pe locu’ meu.
Pe holul spitalului… infern… bolnavi peste tot.
- Pardon… pardon… in pula mea… nu vezi, vaco, pe unde calci? Ia-ti in pula mea ochelari. Si tu la ce pula mea te uiti? Ce? M-ai vazut in pula goala?
Asistenta-sefa il intampina si-l anunta ca Dr. Calau care avea sa-l asiste la operatie se afla deja in sala.
- Pula mea…sa astepte. Ce pula mea puteam sa fac… daca a fost traficul futut?
Dupa 20 de minute, toata lumea se afla in sala de operatie. Anestezistul, Dr. Reveneala il anunta ca operatia poate incepe.
- Cum pula mea sa incep?… Nu vezi in pula mea ca inca mai clipeste? Lasa-l in pula mea sa adoarma.
- Dom’ doctor… alea-s doar reflexe. Pacientul este deja adormit.
- Sugi pula! Beleste ochii mai bine si o sa vazi ca nu e.
- Dom’ doctor, i-a scazut pulsu’. .. si scade in continuare… sa nu-l pierdem… sa-i bagam adrenalina?
- Sugi pula! Adrenalina sa-i bagi lu’ ma-ta-n pizda. Mai lasa-l un minut… isi revine el. Oricum, la cum arata… ma mir ca nu a supt-o pana acum.
- Poftiti bisturiul…
- Pe asta mic? Pe asta sa ti-l bagi tu-n pizda… nu vezi cata animalu’ e asta-n pula mea? Ce pula mea sa-i fac cu ala mic? Vreau sa-l operez… nu sa-l tatuez.
- Nu mai are puls… ce facem?
- Ce pula mea stai ca vaca si te uiti? Da adrenalina… da’ repede ca se duce asta pe pula… si dupa aia… poti sa-l futi ca nu mai ai ce-i face. Da baga-i-o odata… cum unde? In pula… unde sa i-o bagi? Si acum un’ te uiti? Te uiti in pula.Offf! Da seringa si da-te-n pula mea la o parte. Acuma… pula… s-a dus pe pula.
- Credeti ca nu se mai poate face nimic?
-Ce pula mea sa-i mai fac? Sa-l iau acasa? Asta e… a belit-o… daca n-o belea acum… o belea mai tarziu… ca oricum nu-mi placea cum arata moshu’. Sa se duca–n pula mea careva sa-i anunte familia… ca aia cred ca asta o sa danseze intr-o saptamana… si el… o sa danseze-n pula… ca a supt-o de 10 minute.”
Un altfel de jurnal… VI
iunie 14, 2009“Cine se trezeste de dimineata… casca toata ziua.”
Cuvintele de mai sus mi-au sunat in cap aproape tot drumul de la Bucuresti spre Pau. De ce? Pentru ca, datorita schimbarilor de ultim moment, m-am ales cu “cele mai bilete proaste”. Pai se poate sa ai 2 escale pana-n Franta? Din cate stiu eu, Franta inca e in Europa… nu s-a mutat in Africa. Am plecat la 6 dimineata si am ajuns la 8 seara plin de draci. M-a mancat undeva sa mai iau si chitara dupa mine. Am mai avut escale, dar una pe calatorie… nu doua. Si cand aveam o singura escala mi se parea de cacao pentru ca trebuia sa schimb terminalul, sa dau din nou jos toate metalele la verificare (legea gravitatiei a fost dura cu ceasul meu… de vreo trei ori l-am dat pe jos incercand sa-l scot in graba).
Cand am ajuns, colegii ma mai luau si la misto: “Ha-ha-ha… ai venit in Franta prin Africa…” Nici nu ma asteptam sa nu fiu luat la misto pentru ca ambii colegi (un francez si un scotian) cu care aveam sa lucrez in Franta au simtul umorului cel putin exagerat.
Cu francezul obisnuiesc sa lucrez foarte des, scotianul, insa, vine doar ocazional in Europa continentala. E acelasi scotian, Richie, tipul despre care va povesteam ca in loc de “multumesc”(merci beaucoup) in frantuzeste zice “frumos fund”(merci beau cul)… nu poate pronunta un “u” clar. De data asta, a cam gresit-o…radea si el de unul singur… i-a zis “frumos fund” unui macaragiu pentru ca-l ajutase sa mute ceva. Seara, in hotel, si-a amintit ca macaragiul i-a zimbit ciudat si se cam temea ca acesta sa nu fi inteles ca e gay.
Acelasi Richie e cel care in Romania, impreuna cu alti colegi din Africa, cand ajungeau la “Hanul gazarului”, cereau mereu sa manance “Pofta buna!”. De ce? Pai vazusera ei pe maniu o poza cu o friptura pe care scria “Pofta buna!” si ei au crezut ca e numele mancarii. Ospataru’ s-a prins de faza si le aducea friptura de fiecare data. Fain a fost cand au schimbat restaurantul; in Constanta au cerut din nou “Pofta buna!”, dar ospatarul le-a rapuns in engleza: “multumesc, dar nu mi-e foame” si le-a explicat amuzat cunde au gresit.
Richie e un scotian nebun si atat. Face haz din orice. E o placere sa lucrezi cu el. Dupa ce ca este el asa hazliu… mai trag si toate “belelele” la el.
Vineri seara am ras cu pofta. De cate ori pleaca in deplasare, Richie, primeste un telefon de la companie pentru a-l folosi in interes de serviciu. Acest telefon circula din mana in mana… dupa nevoie. Data trecuta l-a folosit Scott, acum o luna… altcineva … si tot asa. Richie tocmai ne povestea cum ca Scott, colegul lui, a primit saptamana trecuta un SMS ciudat: “Te astept …”. Toata lumea a facut bascalie de el desi se stia ca mesajul i se adresa probabil persoanei care a folosit acel telefon cu o saptamana in urma. Ei bine, sa vezi sis a nu crezi! Tocmai cand se amuza Richie mai tare… primeste un SMS :”Am chiloteii uzi…”… a ramas blocat. “Care chilotei? Care uzi?” A pus mana pe telefon si si-a sunat managerul sa-i spuna sa nu-i mai trimita mesaje indecente (isi permite sa faca glume deocheate cu managerul pt ca e baiat de treaba).
Legat de viata mea prin Franta… ce sa va spun? Munca impletita cu distractie: mai un drum pe la vreo sonda… mai un concert, o bere, un carting (dupa o masa copioasa nu am reusit sa-mi conving stomacul “ca cartingu’” e ceva cool… dupa sute de curbe stomacul meu s-a cam revoltat ).
V-as minti mai mult, dar luni ma asteapta o zi grea si tre’ sa ma asigur de pe acum ca nu o sa-mi lipseasca nimic (nu ma refeream la doaga déjà lipsa… pe aia am scos-o déjà din inventar).
Va pup si va atasez mai jos …o chestie mai veche.
Paris, 2007
“La European Learning Center am dat in sfarsit peste profu’ ideal. Am schimbat profu’ pentru trei-patru zile; m-am cam temut de schimbare, dar sa vezi ce prof shucar avem…o minunatie. Vorbim aceeasi limba (adicatelea ne tragem de sireturi) si aproape ca ma intrece la capitolul vocabular colorat. E foarte amuzant, explica bine si vorbeste mai mult decat deschis, fara teama de a folosi cuvinte “religioase”. O sa-i dedic acest “jurnal” si am de gand sa va plictisesc cu cateva secvente desprinse din perioada in care Dave mi-a fost prof.
La inceputul cursului ne-a rugat (rugat e cam mult spus) sa nu ne suparam daca-l auzim vorbind urat…ca nu e nimic personal…e doar vocabularul lui.
Cand explica la curs numea tot ce misca “c.c.t”…asa cum obisnuim noi sa numim un anumit obiect “chestie”.
Imi placea Dave si pentru ca nu era suparacios. Pe parcursul unei probe practice era cat pe ce sa pescuiasca cu dintii o “mare chestie” de vreo 200 de kg. S-a uitat bland la tipul care era sa-I faca pocinogul si i-a spus :”Ai grija! Incearca sa nu scapi c.c.tul ala in fata mea… sincer, nu-mi pasa prea tare de fata mea, dar e singura pe care o am.”Normal ca a urmat un cor de rasete.
Nu a terminat bine de vorbit ca s-a auzit un zgomot infernal: Mike, colegul meu canadian tocmai scapase ceva de vreo 20 kg pe o podea de metal… cred ca un clopot de biserica s-ar fi auzit mai incet. Acuma, noi am vazut ca asta o sa scape “chestia” si ne asteptam la un mare “boom!”, dar…ghici cine nu se astepta? Corect…profu’…Dave. Parca-l vad galben ca lamaia, tremurand ca piftia, injurand ca romanul (nu chiar, limba engleza nu va atinge in veci performantele limbii noastre in materie de injuraturi). Dup ace i-a mai revenit culoarea in obraji, il aud ca-I spune lu’ Mike: “Fuck! Ca ma c.c pe mine…nu alta! Aproape ca-mi simt c.c.tul in pantaloni! Don’t fuckin’ do that again!”
Ne spunea adesea ca el nu e un de-ala de canta imnul companiei cu mana pe piept (acum, depinde si pe al cui piept…nu cred ca ar refuza pieptul Pamelei Anderson!!!). Ne spunea ca, in principiu, compania este excelenta, dar o strica managerii; daca ai manager bun, e ok. Mare dreptate avea!!!”
Un altfel de jurnal…V
iunie 7, 2009“Foaie verde de dudau…
O sa fie si mai …bine…”
Nu rimeaza, dar se potriveste.
Hallo lume!!! Nu stiu cum sa incep, dar mi-am amintit cum sa termin:
“Spuneti NU drogurilor!!! (apucati-va de baut!)”
(Din motive de “lasare la vatra” o sa va las doar in compania unor baliverne mai vechi. Sunt convins ca nu vreti sa va povestesc despre ce fac la birou… nici macar nu am secretara. O sa revin, sper cu minciuni de “pe-afara” in editia urmatoare… poate?!?)
Indonezia, 2007
“Ieri am trecut pe langa sediul Politiei din Rumbai si mi-a trecut prin gand o expresie din literatura noastra: “….stanca sta sa se pravale…” Pai,bine ma… sa cocoti tu ditamai “Polisi” in varf de deal si pe margine pe deasupra? Pai nu s-or fi gandit ca un caine mai setos din fire se poate usura la radacina “deluletului” si poa’ s-o ia “Melitia” la vale cu baraca cu tot (ca baraca era).
Azi, in ART CENTER (nu stiu nici eu de la ce vine ART, dar sigur nu de la arta) trebuia sa invat despre cabluri, dar am dat meditatii de limba romana. Le-a tunat lor ca vor sa invete. Au scris o pagina (formule de salut, chestii legate de munca si femei etc). Maine ii ascult si le pun note, dar daca ma supara, le dau extemporal.
……………………………………………………………………………………………
Ieri s-a dus nebunu’ de Ananto dupa gogosi la 11 noaptea…A adus unele…bunicele si m-a intrebat daca la noi nu-s…??? I-am raspuns: “Cum sa nu? Romania e tara gogosilor…, iar Parlamentul Romaniei este raiul lor”.I-am explicat ca spre deosebire de ei, la noi tot romanul se pricepe la gogosi.
…………………………………………………………………………………………….
Se pare ca am dresat vipera (colegul al’ mai nou si mai zevzec)…mai am de lucrat, dar e mai ok. Imi e recunoscator ca l-am deblocat din baie (dupa ce, in prealabil, tot eu l-am blocat, dar el nu stie asta). Am scos nitul de la clanta si l-am facut pierdut in buzunar. Dupa ce s-au chinuit 15 minute cu tot felul de improvizatii (clanta nu e una banala…e rotunda …complicata) a venit “eroul”(in rolul eroului : Lucian Simion) care a gasit nitul sub canapea (nici nu e canapeaua la 3 metri de baie…nu ar fi cautat acolo in veci). S-au cam mirat cum de a sarit pana acolo…eu i-am zis sa nu mai tranteasca usa asa tare …ca de-aia bla-bla-bla…De fapt, el nu a trantit usa, dar nu mai tinea minte si a fost foarte multumit de sfat.”
Paris, 2007
“Am deja o saptamana de cand sunt in Paris, dar parca-s de o luna. E frumos aici, daca ma refer la oras. Stau la o aruncatura de grenada de Disneyland.
Nu pot sa ma plang de prea multa scoala in prima saptamana…a fost lejer, dar ce o sa urmeze de luni…mi se face frig cand ma gandesc.
Suntem 11 in grupa…pana acum si nu cred ca o sa ne inmultim (decat ,poate, intre noi). Ma bucur ca toata lumea e de gashca si, desi suntem veniti de prin toate colturile lumii, am coalizat excelent. Fiecare dintre noi are cate ceva deosebit.
Primii pe care i-am cunoscut au fost canadienii: Jason si Michael, la prima vedere…foarte de treaba…de la ei mi se trage nickname-ul de Eddy Murphy al Romaniei (le place cand ii fac sa se amuze…si se amuza foarte usor). Amandoi ajung aproape de 300Kg (deci nu putem folosi toti trei un lift de bloc). Michael e primul care a organizat un party si …ca si la romani…a venit garda. Jason si-a fixat deja obiectivul nr 1 pentru Paris: sa-l omoare pe Mickey Mouse…si , sincer, la cum arata…nu as paria deloc pe shoarece.
Urmatorii pe lista ar fi cei trei ecuadorieni: Eduardo, Wladimir si Franklin. Sunt fani ai limbii romane. Deja au invatat cateva cuvinte de baza (cum ar fi „poponar”).De cate ori ii aud rostind cuvantul „poponar” il arata cu degetul pe Franklin…si Franklin ii arata pe ei. Saracu’ Franklin…, l-a mancat in fund sa se duca noaptea in Moullin Rouge si sa vezi pozna: a venit o gagica la el si l-a intrebat daca nu da de baut…si …a dat!!!…de 400E. Nu a comandat mult fata: o sampanie si vreo 2 cocktailuri, dar a stiut ce tre’ sa ceara!!! ARANJAMENT cu barul, v-ati dat seama. E amuzant, dar si tragic totodata. Franklin e un baiat foarte cumintel, dar …nu prea intelege engleza, si …l-au prins la inghesuiala (problema lui e ca ii este rusine sa recunoasca atunci cand nu intelege ceva in engleza…si cam raspunde din complezenta: “Yes…yes!”…si a fost un “Yes castigator de 400 Euro”).
Colegul meu de banca e Columbian , Giovanny, parca e frate cu ecuadorienii si mai si vorbesc si aceeasi limba.
Si aici am regasit tandemul Alb si Negru: Harman(Congo) si Arno(Franta), amandoi lucreaza in Congo. Arno e foarte util cand iesim in oras.
Avem si o fata din Brazilia, Luiza foarte de gashca.
Ultimul, dar nu cel din urma e Hamoud,un mosh nebun din Quatar. Cred ca Hamud e cel mai haios dintre toti … cand vrea. E musulman, deci bea rar dar cand bea 2-3 beri e lampa. E singurul care a avut tupeul (dupa 3 beri) sa faca Pi-Pi pe strada (si a ales un loc al naibii de retras: in fata unui Pub – in dreptul trecerii de pietoni. Dupa 2 minute tot el se intreba :”ce-or crede cei doi tineri care au trecut pe langa mine? Or fi venit si ei la Paris sa vada romantism si au dat peste lume care se p.sha pe strada???”. E un pic ticnit, dar trebuie si de-astia, nu?
……………………………………………………………………………………
Dar, daca va povestesc despre preturi, nu mai veniti la Paris.
………………………………………………………………………………
Sa vedeti ce de cunostinte gasiti prin oras: metroul e plin de romanasi (de culoare preponderent inchisa) care se joaca de-a acordeonul sau vioara … fac ceva bani, dar nu sa te dea pe spate. Cand i-am vazut, m-am facut mic si am evitat sa vorbesc romaneste.
Cum cobori din Eiffel, o sumedenie de “franceji de provenienta carpato-danubiano-pontica” te intampina cu suveniruri, foarte ieftine dar si din materiale ciudate(de-alea din care se fac tigaile) suflate cu alb sau galben pe deasupra. Lasa din pret pana cumperi ceva. A mai venit si o „englezoaica de Piata Romana” … tot intreba lumea: „spic inglish?”…incercand sa identifice straini. Michael i-a raspuns:”no” si “englezoaica” a plecat…de parca „no” ar fi in vietnameza.:))
Dar nu pot sa zic ca „klingonienii” nostrii sunt singurii cersetori prin paris; rudele lor de sub Nil si mai jos (de acelasi colorit) dau si ei un aspect de petarda unor locuri. Au gasit o metoda de a scutura lumea legal: te roaga sa bagi un deget intr-un lat de matase ca sa ai noroc…dupa aia strang latul (cica in gluma) si iti cer bani. Ce sa zic… sub pretextul unor traditii senegaleze aproape ca jefuiesc turistii.
Un altfel de jurnal…IV
mai 31, 2009“Oameni buni din cap de sat,
Viatza asta-i un…pastel!” (nu rimeaza, dar se potriveste)
Sincer, nu stiu cu ce sa incep. Asta, in traducere libera, ar insemna ca pur si simplu nu stiu ce sa va mai mint. Ultimele zile in Franta au fost atat de sterse incat nu vad ce ar merita povestit. De regula, daca totul iese bine, in ultimele zile ale unei deplasari se intampla foarte putine lucruri (cum ar fi „felicitarile, masa si dansul”). De multe ori ma simt ca un doctor de-abia iesit din sala de operatie dupa ce a dat tot ce se putea pentru ca treaba sa iasa fain…”operatia reusita, pacientul mort…”.
Pana acum, nu m-am prea confruntat cu probleme majore si tocmai de aceea nu am avut prea multa batatie de cap cu clientii. Asta, pana-n Franta, unde clientu’ e mai ciudat… el greseste…altu’ e vinovat. Ma rog, nu pot sa spun ca am avut de suferit, dar colegii mei francezi erau cam ravasiti. Va spusei mai demult ca lucrez cu un „el ” si o „ea”. Ea se descurca binisor fata in fata cu clientii, el…e din alt film. De ce? Baiatul asta (care mi-e bun prieten) este de o „diplomatie lucie”, rar intalnita. Am fost implorat de catre manageri sa nu-l scap din ochi…si sa nu care cumva sa ajunga asta in biroul clientului. Eu nu am luat sfatul prea in serios, dar mare dreptate au avut managerii. Daca-l trimiti pe asta cu un contract la un client, tre’ sa mai trimiti un om pe langa el… ca sa-i citeasca aluia contractul pentru ca nu poate citi cu ochii umflati, nu? ’ Mama ei de diplomatie!
Pentru ca deoarece pentru ca fiindca nu-mi mai da prin cap mai nimic (capul e de alta parere…el tocmai a dat de ceva tare acum juma’ de ora) o sa va las iar din nou in compania unor minciunele mai vechi… de pe „meleaguri orezaresti”. Din motive subiective am „taiat” pasajele „compromitatoare” sau „picanteriile” cu riscul de a arunca la cos o parte din farmecul jurnalelor pe care unii dintre voi le primeati pe mail acum doi ani. Asta e… cum spune o vorba romaneasca : „Ce sa-i faci daca n-ai vaci?…mulge oile si taci!”
Indonezia, Sumatera, 2007 “
……………………………………………………………………………………………………………………………………………
Azi dimineatza a trebuit sa-mi dau restart cu Redbull. Omul cu care am lucrat ieri nu le avea cu engleza nici pan’ la genunchiul broastei. Eu nu vorbeam asa de rau nici atunci cand nu stiam deloc. S-a tot scuzat pentru engleza lui; i-am zis “no pb”…”o sa vorbim in limba gimnastica”, dar omul tot incerca in engleza. De cate ori ma intreba ceva, eu deduceam si ii raspundeam (nu garantez ca ma si intelegea), dar cand il intrebam eu pe el ceva imi raspundea aiurea (eu il intreb cat de adanca e sonda…si el imi arata campu’…sa te iei de cap , nu alta).
Pe teren am gasit alt maniac cu claxonatul, dar l-am rezolvat. M-a intrebat ce mai face Angela (tipul nu e angajatul nostru, e al companiei cu care colaboram).Deja ma seca intrebarea…”pai…n-ai aflat???”, A cascat ochii…A sarit un boltz de la macara si i s-a infipt in cap…Radea…”Verifica!”. S-a dus s-o caute in baza de date (Angela fusese concediata)…Nu i-a mai gasit numele…a revenit kkt pe el si alb ca varul(si el lucra tot pe macara…si pana acum nu se gandise ca i se poate intampla ceva)…L-am lasat mut.Mai avea un pic si plangea…nu i-a mai ars de clacsonat…Faza tare e ca nici nu are de unde sa afle ca nu-i adevarat. De dimineata …orezarul cel nou..zicea ca-i picanta haleala…pe dracu!…era ok, dar el a praferat sa manance cu betele o zeama cu orez…lua orezul bob cu bob….am vrut sa-l intreb la cat a ajuns cu numaratoarea…
Tot azi dimineata am inteles unde isi petrecea fosta menajera timpul…la taclale cu asta noua…am gasit-o la parter…Ragaie binisor gagica…scoate o octava si jumate…dar nu e prea placut sa o auzi cand mananci. Dupa ce am terminat lucrarea aseara (21.30) asteptam sa plec acasa cat mai repede…De unde ? A venit seful colaboratorilor si am facut sedinta…trebuia sa le vorbim operatorilor…ca Ceausescu…numai ca nu aveam balcon…A inceput seful lor…apoi sefu’ meu si am incheiat eu apoteotic si scurt pentru ca-mi era somn.
………………………………………………………………………………………………………………………………………
Ieri, spre sfarsitul lucrarii, colegul imi spune sa-i reamintesc sa taie iarba din fata panoului electric(pt ca se pot ascunde cobrele)…ok…frate…am rupt la iarba cu mainile goale (numai el avea un fel de sapaliga). Mi-a zis ca poate pierde bonusul pt lucrare …daca lasa balarie in fata panoului…si el si echipa; l-am inteles si l-am ajutat. Spre final, i-am propus sa sadim niste varza daca tot am prasit atata…ca ploua des …si se face. N-a inteles gluma si a inceput sa-mi explice ca serpii se pot ascunde si dupa varza (ma si vedeam punand varza in Indonezia).
Cand am ajuns acasa, Jackie mi-a spus ca avem wireless in vila…am incercat…CUCU!…topless, nu wireless. Cica in ultimele zile a mers…”Pai bine mai veneticule, acum ne spui si noua?” Pt asta il blocam in dush o ora. V-am mai spus e baiat bun(cand doarme), dar ma dispera la masa cu plescanitul lui…eu m-am mai obisnuit cu el, dar mi-e ca or sa ne reclame vecinii ca batem covoare la 5 dimineata.
……………………………………………………………………………………………………………………………………..
Din cauza mea (cred), au schimbat astia inca 2 reguli: nu ai voie sa dai drumul la muzica in birou (nu le prieste rock-ul meu) si sa umbli in maneca scurta (cred ca-I eclipsez cu bicepsii mei…). De vreo trei zile sunt din ce in ce mai busy…asa ca nu prea am timp de mine, de altii…ce sa mai zic. Nu am mai schimbat echipa de 4 zile…lucrez cu Fajar si Hegy (2 rockeri…ca si mine…mai ascultam rock pe drum…; bine… nu ce ascult eu de obicei …ca ii sperii). Fajar canta mult mai bine ca mine(voce).
Alaltaieri l-am prins la inghesuiala pe pretendentu’… ala cu farsele…”l-am perpelit”. Am economisit zilnic cate un litru de motorina (o folosim la generator) si s-au adunat 3 l. Pretendentu’ lucreaza sub o platforma de tabla groasa…cu lemn deasupra(podea)…in aer liber(platforma macaralei). Eu cu seful lui, am improvizat un fel de spirtiera dar cam de 20-30 de ori mai mare si l-am incalzit un pic. Am bagat flacara sub postament in timp ce muncea. Era o zi nu foarte insorita…plouase toata noaptea si norii persistau…intr-un cuvant…racoare (racoare pt noi…ca nu aveam nimic fierbinte sub fund). Pretendentu’ se cam intreba ce e cu zapuseala aia…ca doar e nor afara…??? “Pai…stiu si eu…A fost pamantul fierbinte si , dupa ploaie, e zapuseala…ce nu ti-e clar?” A inghitit-o usor…dar doar pentru 2-3 minute, cand a inceput sa miroasa a cauciuc ars (atinsese cu talpa marginea de fier). Asta nu prea i-a picat bine…si, in consecinta, ieri a considerat ca e necesar sa incheie pace. Am baut “cafeaua pacii”(facuta de el…cafeaua Indoneziana e exceptionala…un fel de noroi de Techirghiol) si, daca nu-l stiam fricos, as fi crezut ca mi-a facut-o iar (juma’ de ora m-a omorat stomacu’).
…………………………………………………………………………………………………………………………………………..
Prin vila …treburile-s ok…cu exceptia lui Jackie care nu e forte educat si ma cam dispera…El nu e rau,…dar il strica rau educatia. Spre norocul lui…am fost destul de calm in ultemele zile, dar intr-o zi o sa-l plesnesc cand mai pleoscaie la masa mai tare ca o moara de apa. Pacat de educatia lui…fiindca e de treaba(e singurul care-mi face poze pe unde merg…sper sa le transfer cat mai curand). Tocmai faceam bashcalie de el ca si-a adus din China doar o pereche de pantaloni…i-a spalat …si acum umbla in salopete prin Consulat pt viza de sedere. Au venit si alti colegi cu completari amuzante(si-au amintit de ziua cand a venit in pantaloni scurti; Jackie are niste picioareeeeee, cocostarcul ar fi fost invidios…eu daca le aveam, balerina ma faceam…lasam petrolul). “
Un altfel de jurnal…part II
mai 11, 2009Oameni buni, (parca asa zice Banica la “Dansez pe masline”, nu?)
In primul rand, tre’ sa va multumesc pentru mailuirile / SMS-rile / comment-urile de bine la adresa blogului / jurnalului. Pot spune ca nu m-au lasat deloc rece, desi chiar in momentul asta-mi bate aerul conditionat in spate de-mi vine sa ma mut pe hol.
Sunt uimit ca nu am primit reclamatii /injuraturi / corecturi….dar nu e tarziu. Ba, dar chiar niciuna??? Macar …colea…o corectura gen…”vezi ca Indonezia se scrie cu k de la kilogram…”.
Cineva dintre voi (nu spun cine…persoana importanta) m-a intrebat de ce nu am scris nimic despre ultima mea perindare prin Franta. Pai, raspunsul e simplu’: nu mi s-a parut prea aventuros. Acuma, daca tot a insistat, o sa incerc sa incropesc o mica minciunica…de ochii lumii (dar sa nu ma injurati daca nu are nici un farmec pentru ca am mentionat deja mai sus ca nu au existat zmei si zane in poveste).
Sa zicem ca am ajuns in Paris, da? OK. Stiam dinainte ca nu voi avea cine stie ce timp de vizitat orasul deoarece aveam la dispozitie doua zile si doua jumatati cu drum cu tot. Colegul meu francez (acum, daca tot am pus aberatiile mele pe blog public…o sa evit a mai mentiona nume) m-a astepta la aeroport vreo o ora…cat a avut intarziere avionul. Bait’ asta e super-de-treaba (asta e vorba pe care o aud in popor foarte des in ultima vreme) si ma respecta un pic prea mult (acuma…sa nu va imaginati ca rostogoleste covorasul in fata pasilor mei, dar oricum, uneori exagereaza cu bunul simt).
Am ajuns la hotel…cel mai prost din toata regiunea, dar l-am ales pentru ca era la 2 minute de mers pe jos de sediul clientului nostrum si ne permiteam sa stam mai mult la cafea / dejun. Hotelu’ asta , cica, era preferat de turistii rusi…a doua zi aveam sa aflu ca era adevarat. La dejun, m-am simtit ca-n Rusia. Blonde peste tot si multa limba rusa…restul nu mai conta. Aveam sa constat ca al meu coleg stia o droaie de cuvinte rusesti (are gagica in Kazakstan).
Am ajuns la client (n-o sa va obosesc prea mult cu palavre tehnice legate de jobul meu), foarte relaxat client…avea probleme cu duiumul, dar asta nu-l impiedica sa zambeasca. Noi am venit sa-i ajutam sa restabileasca bunul mers al unei pompe instalate intr-o geotermala. In curand aveam sa descoperim ca pompa a decedat (sau…la cum arata… unii ar spune s-a f…t). Ei se asteptau s-o refoloseasca, dar…ghinion, horoscopul a fost nemilos cu ei in ziua respective si generos cu noi pentru ca ne va aduce probabil alti 100.000 de Euro pentru noua pompa. Nu stiam cum sa ma exprim…cum sa le dau vestea; m-a ajutat colegul… le-a zis-o fresh…un fel de s-a “f..ut”. Consiliul director al companiei a intrat pentru o ora in sedinta si recunosc ca asta m-a pus un pic pe ganduri. Dupa o ora de taclale, aveam sa raman mut de uimire…daca inainte zambeau, acum…intreg consiliul radea cu gura pana la urechi. Cum v-am zis, foarte relaxat clientu’ nostru: poza pompa (cred ca o vroia la avatar), incerca sa-mi explice printre hohote ca pompa s-a umplut cu kkt din geotermala lui. Ce sa zic, a fost cel mai relaxant proiect la care am participat. Tocmai de aceea nu v-am scris nimic despre ultima mea deplasare.
Acum, va las, ca sa nu va plictisesc prea tare.
Ca sa nu termin ca un film rusesc, o sa atasez mai jos inca un pasaj din “jurnalele” mai vechi…mai ales pentru cei care nu le-au primit pe mail acum doi ani.
Indonezia, 2007… pe la finele anului
“La ce se gandeste un indonezian cand aude de Romania? La Hagi (ma rog, cum ii zic ei : Hashi, Agi, Heghi…tot aia e).Bine, asta daca o omitem pe Angela, fosta mea colega care a trecut p-aci inaintea mea (o fi fost asa bunaciune?!?!).II mai stiu si pe Mutu, Chivu, Dica, Popescu si Petrescu.Stiu de Marea Neagra, de gimnastica romaneasca. Pot pronunta corect Romania…si asta e mare lucru. E drept ca si eu pronunt f bine cuvintele in indoneziana. Au facut o singura confuzie: de cand pana cand suntem noi asa de buni la patinaj???(e drept ca am patinat binisor iarna trecuta…am kiar si o cicatrice…dar nu a iesit nimic benefic din asta).
Imi pare bine ca nu m-a omorat nimeni cu subiectu’ Dracula. Dar daca se va intampla…ii linistesc repede…le povestesc niste minciuni infioratoareee…de or sa doarma in pat cu pisica (papusile, mama, tata).Unii dintre voi ma stiti cu imaginatie bolnava,…ei inca nu. E drept ca daca ma mai intreaba mult de Angela…imi cam da prin cap sa le spun ca a calcat-o trenul…sau au mancat-o coropishnitzele la pescuit. Deja sunt stresanti.
De trei zile stau in vila si cu un chinez (toti au ochelari si dantura de harciog)…e funny…de treaba…ne-a tras cablu de la inca o companie ca sa vedem meciuri (cine dracu se trezeste la 3 sa le vada? Dar avem HBO). Are si un post in limba lui…ii da drumul…se uita…canta …danseaza…cine dreaq intelege ce face? Dar e postul lui preferat. Ce-mi place la el e ca …comenteaza frumos la filme. Ieri, de pilda, am vaz un film in care niste creaturi fantastice atacau un oras (ceva gen Lord of Rings…sau…pe romaneste stapanul Manelelor)…si mare lui meteahna era ca eroul s-a sacrificat pt o fata prea urata…trebuia s-o lase…caci…gasea el alta…ca doar era printz. Sa-l fi vazut ce ofticat era…injura (nu avea talentul romanesc la injurat…nu putea injura 30 de minute fara sa se repete).
Azi m-am uitat si pe cursuri…greu al dreaq…parka mai misto erau pozele cu Roxana Ionescu de pe GSP.RO…dar nu m-am lasat prada tentatiei…prea mult. Am unul bagaret care nu m-a vazut pana acum si e foarte insistent…se uita tot timpul in monitoru’ meu, dar nu prea intelege decat punctul, virgule si cratima (cred ca si apostroful…dar nu-s sigur pentru ca se uita cam incruntat cand il tastez). Tot insista sa-l intreb ce nu stiu…si cred ca-l intreb cum arata o sfera cilindrica in forma de cub…sau ce e mare rosu si are multe oua? (asta i-am zis-o rusului in Scotia)…dar la asta stiu io raspunsu’:Corul Armatei Rosii (Nyx0n cred ca rade acum …ca stie bancu’).
Am uitat sa va spun de noua menajera. Chinezul m-a speriat ca nu gateste bine…da de unde…mai bine…am bagat ieri ficat cu sos…2 feluri de peste…crochete de pui. Si parca da si mai bine din maini in engleza ca cealalta. Cred ca de atata dat din maini…mai intai o sa faca febra musculara…apoi…incet…incet…o sa invete sa zboare (fetele de la cantina, daca-si dau silinta, reusesc).
In vila asta noua…robinetii-s pe senzori, dar cred ca au impartit un singur sensor la 2 bai…pentru ca in baia 1 nu curge apa calda… in baia 2 nu se inchide…bun asa (dincolo aveam exact acelasi tip de senzori, dar impartit intre baia de sus si dozatorul de apa). In baia de sus…cred ca a fost “teren de pantomime”…deoarece chiuveta lipseste cu desavarsire din fata oglinzii…dar e pasta de dinti …sunt periutze…pentru pantomima…cred.
Ieri am adormit cu aerul conditionat pornit si selectat pe “un pic prea racoare”…m-am trezit la 5 ca puiul de crevedia (vanat si cu picioarele-n c…r).As vrea sa gasesc un cantar sa ma mai cantaresc si io…ca nu-mi dau seama daca am slabit sau m-am ingrasat…si nu gasesc nici un mod de-a verifica (scartzaitu podelei da cu eroare mare). Ma gandeam…burta s-o aduc inapoi ca am investit prea mult in ea ca s-o las aici…”
Va urma…
Un altfel de jurnal…part One
mai 4, 2009| “Oameni buni din cap de sat,Viatza asta-I …o poveste!” M-ati convins! Din nou!Blogul acesta se datoreaza multora dintre voi, cei care mi-ati cerut sa continui sa va scriu baliverne/ minciuni de prin locurile prin care ajung (ieri am ajuns la bec…vreti sa va povestesc?…la cum ma pricep eu la inflorit…nu m-ar mira sa va placa….[tipa modestia in mine]).
Cum va ziceam, am incercat (fara succes) sa pun capat sirului de povestiri intitulat prea pompos “Jurnal” pana ca acesta sa ajunga un fel de “ Santa Barbara ” sau “Tanar si nelinistit”. Acum, ce sa zic…unii dintre voi nu ati fost de accord. Va multumesc pentru ca m-ati flatat de atatea ori cu comentariile positive la adresa “Jurnalului”. In consecinta, voi incerca sa va mai tin conectati o vreme la “vrajeala mea”. Voi continua in aceeasi maniera cu care v-am obisnuit si sper sa nu va par enervant/laudaros/antipatic. Pentru cei care citesc pentru prima data astfel de baliverne, precizez ca totul a pornit dintr-o joaca a mea si din dorinta de a-mi tine prietenii aproape prin a le povesti care mai e viatza mea. Mentionez, de asemenea, ca nu tot ce va scriu poate fi adevarat, orice asemanare cu realitatea fiind pur si simplu intamplatoare. Ne-am lamurit? O sa va las in compania unor mai vechi povestiri de-ale mele…din jurnalele anterioare…si o sa revin ASAP (asta cu ASAP e de la munca …si inseamna “As Soon As Possible”) cu altele noi. Va pup!!!…si …tinem legatura!!!
2008…Indonezia „—Daca stau bine sa ma gandesc, e ceva vreme de cand nu v-am mai scris ceva despre Indonezia, in general. Ma rog, poate ca pe unii i-ash plictisi. Pentru restul, o sa incropesc o “minciunea” despre viata de pe aici. Acum, ca sunt la “al doilea descalecat” in Indonezia, cred ca vad viata de pe aici cu alti ochi fata de acum cinci luni.
2008…Romania „—Dupa lupte seculare care au durat 3 ani…m-am gandit ca ar fi venit vremea sa-mi schimb si eu masina. Ei bine, de cumparat nu e mare lucru…ai dat banii si ai luat-o, dar…ce faci ce cea veche? O vinzi?!?! Buuuuuuun…Dau anunt: “Vand Dacia Octavia, motor in x pistoane, an de fabricatie 1900 IH, inmatriculata in Paleolitic, magnetofon cu 2 difuzoare(si adaptor pt placi), culoarea vantului turbat, pret 1000 de ruble…total nenegociabil” (glumesc, anuntul a fost dat cu informatiile pe bune).
(Va urma…) |
